
Andrei Burcă (32 de ani), fundaşul care s-a despărţit recent de Baniyas, formaţie din campionatul Emiratelor Arabe Unite, s-a aflat pe lista celor de la CFR Cluj, în această vară.
Andrei Burcă (32 de ani), fundaşul care s-a despărţit recent de Baniyas, formaţie din campionatul Emiratelor Arabe Unite, s-a aflat pe lista celor de la CFR Cluj, în această vară.
Fotbalistul echipei Baniyas, Andrei Burcă, a înscris golul victoriei în partida câştigată, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Ittihad Kalba, în etapa a 13-a a campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Andrei Burcă şi Juan Bauza au debutat în noul sezon al campionatului din Emiratele Arabe Unite, într-o partidă pe teren propriu împotriva formaţiei Al-Jazira.